Seria:Tehnici de Controlling pentru cresterea profitului
In acest articol voi prezenta:
- De ce informatia cu privire la profit furnizata de contabilitatea financiara nu este suficienta pentru manageri in scopul luarii deciziilor
- Care este tehnica de Controlling care poate furniza managementului piesele lipsa din acest puzzle (analiza profitabilitatii interne)
- Ce rapoarte trebuie sa monitorizeze managerii pentru a intelege si creste profitul firmei
- Care sunt conditiile minimale pentru ca managementul sa poata creste profitabilitatea firmei prin analiza profitabilitatii interne
Orice companie si managementul ei stiu care este profitul total al firmei la sfarsitul fiecarei luni conform informatiilor din contabilitatea financiara (balanta: contul de profit si pierderi).
Daca compania are un proces de planificare a obiectivelor financiare atunci pentru anul respectiv a planificat sa realizeze un anumit profit. Sa presupunem ca este vorba despre un profit anual de 120.000 Euro care poate fi asimilat unui profit lunar mediu estimat de 10.000 Euro.
Putem avea 2 scenarii:
Scenariul nr.1 profitul realizat in luna X este de 15.000 Euro
Scenariul nr.2 profitul realizat in luna X este de 7.000 Euro
In primul scenariu firma este multumita deoarece a realizat un profit peste estimari, in cazul 2 firma nu a reusit sa realizeze profitabilitatea estimata.
Indiferent de care scenariu este aplicabil informatia furnizata de contabilitatea financiara nu este suficienta pentru management in scopul luarii deciziilor deoarece furnizeaza doar profitul total si managementul nu cunoaste care sunt ariile care au avut o profitabilitate buna precum si cele cu profitabilitate slaba.
Daca vrei sa fii abonat la educatie financiara pentru succesul afacerii subscrie la newsletterul Finance-edu.ro (click aici).
In acest sens managementul are nevoie de rapoarte detaliate de profitabilitate (rapoarte manageriale P&L/Profit si Pierdere pe diverse arii). Aceasta analiza poate furniza informatii cu privire la fiecare centru de profitabilitate /segment de business / tip de produs / client si cum contribuie acesta pozitiv sau negativ la costul si profitabilitatea generala a firmei.
Aceasta informatie este foarte importanta pentru actionari si management pentru ca acestia sa inteleaga diversi factori care influenteaza profitul si sa ia decizii corecte de imbunatatire a profitabilitatii.
Aceste rapoarte si analiza profitabilitatii interne reprezinta o tehnica de crestere a profitabilitatii firmei prin sistemul de Controlling. Rapoartele pot fi dezvoltate si analizate de catre Controller sau alta persoana reponsabila din departamentul Financiar-Contabil si apoi prezentate si discutate cu managementul fimei (Director General, Director Financiar, Director de Vanzari, Director Productie, Director de Achizitii, Director de Marketing, Director HR, alte persoane relevante).
Pentru ca managementul sa poata creste profitul firmei prin analiza profitabilitatii interne trebuie sa existe cel putin:
- Proces de bugetare la nivelul firmei prin intermendiul caruia se va stabili profitul estimat pe anul viitor si pe luna
- Responsabilitatea in cadrul firmei trebuie sa fie descentralizata pe centre de responsabilitate (centre de cost, profit, investitii). Managementul trebuie sa fie tinut responsabil numai pentru factorii pe care ii poate controla iar rezultatele pozitive sau negative trebuie sa fie luate in considerare in evaluarea performantelor managerului.
- Dezvoltarea unor rapoarte standard P&L (profit si pierdere). Formatul raportului depinde de tipul companiei, ce tipuri de cheltuieli, venituri si care sunt ariile pe care managementul le considera importante si doreste sa le monitorizeze in detaliu.
- Pot fi dezvoltate diverse tipuri de rapoarte P&L (formatul de cont de profit si pierdere din contabilitatea financiara in care cheltuielile si veniturile sunt grupate dupa natura pe conturi contabile sau formatul de cont de profit si pierdere functional care grupeaza costurile si veniturile dupa functia lor: Cifra de afaceri, costul bunurilor/serviciilor vandute, costuri de marketing si administrative)
- Rapoartele P&L vor fi monitorizate regulat de catre management pentru a urmari profitabilitatea realizata versus planificat si a identifica cauza deviatiilor. In baza acestei analize se pot lua decizii de imbunatatire a profitului
- Atunci cand se analizeaza profitabilitatea realizata versus planificat in analiza cauzelor este interesant de analizat atat factorii interni cat si factorii externi companiei. Deciziile sunt in corelatie si cu informatii non financiare externe (trend piata, evolutie concurenti, schimbare legislatie, etc)
You must be logged in to post a comment.