Atât anul trecut cât și anul acesta auzim de un număr impresionant de insolvențe.

Potrivit datelor furnizate de către Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din Romania (UNPIR), numărul dosarelor de insolvență a crescut gradual în ultimii 3 ani după cum urmează:

• dosarele noi deschise în 2007: aproximativ 8.000
• dosarele noi deschise în 2008: aproximativ 14.500
• dosarele noi deschise în 2009: aproximativ 20.000
• dosarele noi deschise în primul semestru din 2010: 11.221, în creștere cu 7.5% comparativ cu aceeași perioadă din 2009.

Uneori firmele care anunță intrarea în insolvență sunt firme sonore, importante pe piața locală, care erau foarte cunoscute în perioada precedentă crizei și cu o dezvoltare rapidă.

Conform unei analize făcute de Business Magazin în ianuarie 2010, cele mai mari firme intrate anul trecut in insolventa vin în special din sectorul comerț, de departe cel mai afectat domeniu de criza economică.

Potrivit studiilor de piață se consideră că doar 5-10% dintre firmele în insolvenţă scapă de faliment prin reorganizare. Din păcate procentul este în scădere către 2%, de vină fiind evident blocajul financiar.

Există păreri care susțin că scopul deschiderii procedurii de insolvență, respectiv redresarea  activitații a fost deturnat, multe firme  folosind procedura de insolvență pentru a stopa executările silite sau perceperea penalităților. Alte păreri merg mai departe și susțin că intrarea în insolvență sau dizolvarea voluntară este o metoda de a scăpa de plata datoriilor acumulate profitând de portițele legislative.

Pe de altă parte proprietarii afacerilor care solicită intrarea în insolvență susțin că aceasta a fost o ultima soluție, “nu un refugiu” pentru ca firma să se protejeze de creditori, și să se poată reorganiza, așa cum susține Adrian Olteanu, directorul general al retailerului de electronice și electrocasnice Flamingo, companie aflată in insolvență.

Prin urmare, Este insolvența o cale de a scăpa de creditori?

Cadrul legal

În ceea ce privește insolvența principalele reglementări cu privire la procedură se regăsesc în cadrul „Legii 85/2006-Procedura insolvenței” actualizată.

Scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, altfel spus deschiderea unei proceduri la sfârșitul căreia se încearcă achitarea datoriilor societății aflate în insolvență prin reorganizarea activității sau prin lichidarea firmei și valorificarea activelor acesteia.

Conform specialiștilor insolvența scapă, pentru un timp, companiile de creditori, dar fără un plan de reorganizare riscul falimentului este ridicat (aproximativ in 90-95% din cazuri).

Insolvența oferă un răgaz de timp companiilor în fața creditorilor dar cu riscul unei percepțiii negative în piată, însă nu le scapă pe acestea de datorii. Riscul pierderii partenerilor de afaceri poate însă afecta redresarea companiei în viitor.

La sfârșitul anului trecut s-au introdus noi instrumente pentru a veni în ajutorul societăţilor care au dificultăţi temporare de plată prin intermediul Legii nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv şi a mandatului ad-hoc.

Mandatul ad-hoc este o procedură confidenţială, declanşată la cererea debitorului, prin care un mandatar ad-hoc, desemnat de instanţă, negociază cu creditorii în scopul realizării unei înţelegeri între unul sau mai mulţi dintre aceştia şi debitor în vederea depăşirii stării de dificultate în care se află întreprinderea acestuia din urmă.

Obiectivul mandatului ad-hoc este de a realiza, în termen de 90 de zile de la desemnare, o înțelegere între debitor și unul sau mai mulți creditori, în vederea depășirii stării de dificultate în care se afla întreprinderea debitorului.

Concordatul preventiv este un contract încheiat între debitor, pe de o parte, şi creditorii care deţin cel puţin două treimi din valoarea creanţelor acceptate şi necontestate, pe de altă parte, prin care debitorul propune un plan de redresare a întreprinderii sale şi de acoperire a creanţelor acestor creditori împotriva sa, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depăşire a dificultăţii în care se află întreprinderea debitorului.

In cadrul acestei proceduri, legea prevede că judecătorul sindic poate cere suspendarea provizorie a executărilor silite împotriva firmei debitoare, care trebuie, însa, să achite în perioada de aplicare a contractului de concordat preventiv, de maximum 18 luni, cel puțin 50% din valoarea datoriilor.

Concordatul preventiv și mandatul ad-hoc sunt 2 instrumente la îndemâna firmelor ce au probleme temporare de a-şi achita datoriile către creditori. Ele prezintă de asemenea avantajul discreției și al rapidității deoarece procedura de insolvență poate dura până la 3- 4 ani.