Argumente în favoarea procedurii de insolvență

Exista și povești de succes: Leonardo și Flanco au scăpat de faliment, creditorii având astfel șanse să-și recupereze creanțele. Aprobarea planurilor de reorganizare judiciară în cazul marilor retaileri Leonardo și Flanco arată că firmele aflate în incapacitate de plata au șanse de redresare, dacă se iau măsuri.

Retailerul de incalțăminte Leonardo a obținut de la creditori aprobarea planului de reorganizare judiciară. Asta înseamna că, urmând niște pași stabiliți de specialiști, compania ar putea achita datoriile existente în urmatorii ani.

De faliment a scăpat, recent, și retailerul de electronice și electrocasnice Flanco, după ce principalii creditori – trei bănci – au votat planul de reorganizare. “Daca nu erau de acord cu reorganizarea, micii creditori aveau toate șansele sa nu mai obțină nimic, lua banca tot”, explică Radu Lotrean, asociat coordonator la Casa de Insolvență Transilvania. “Acest rezultat li se datorează salariaților, furnizorilor și băncilor, care au realizat că e în avantajul tuturor ca firma să supraviețuiască”, e de parere Lotrean. El este increzător că vor merge pe același drum și alte companii cunoscute, aflate acum în procedura de insolvență – este vorba despre Diverta și Boom TV.

Conform practicienilor în insolvență aceste cazuri sunt mai mult excepții. Ei speră însă ca, odata cu aceste exemple, managerii companiilor să prindă curaj și să recunoască din timp incapacitatea de a-și plăti datoriile. 

”Nu avem o cultura a insolvenței”.

Managerii pot incepe prin a se folosi de legea concordatului preventiv, prin care au parte de o mediere între societate și creditori, pentru a ajunge la o ințelegere cu ajutorul unui practician în insolvență. Multe dintre firme ajung însă în faliment din cauza creditorilor, care nu vor să accepte planul de reorganizare. Și asta deși pentru unii dintre ei este singura șansa de a-și mai recupera banii.

Ce angajamente au companiile salvate

Leonardo are trei ani la dispoziție pentru a-și plăti datoriile, care se ridică acum la 30 de milioane de euro. In cazul băncilor, termenul poate ajunge pana la șapte ani. In cele 11 luni de la intrarea în insolvență, retailerul de incalțăminte a închis 42 de magazine, a făcut disponibilizări de personal și s-a reorientat de la segmentul medium-high la cel medium-low. “Vanzările s-au stabilizat la 200.000 de euro/zi. Anul viitor se preconizează desființarea unor magazine mai puțin profitabile, dar se vor deschide tot atâtea în alte zone”, spune Lotrean. Potrivit acestuia, datoriile companiei, care se ridicau la 100 de milioane de euro, au fost restructurate, ajungându-se astfel la restanțe de 30 de milioane de euro.

Concedieri și tăieri de costuri au fost operate și în cadrul retailerului de electronice și electrocasnice Flanco. După opt luni de la intrarea în insolvență, compania are un plan de reorganizare aprobat de creditori. Planul prevede cooptarea unui nou investitor care va prelua controlul companiei și va plăti creditorilor 10 milioane de euro pentru stingerea datoriilor. Noul investitor va mai fi obligat să vină cu o infuzie de capital în firmă de cel puțin 4 milioane de euro pentru relansarea activității. Un alt obiectiv este realizarea unei cifre de afaceri de 110 milioane euro și o cotă de piață de 10%. Rețeaua Flanco cuprinde în prezent 71 de unități comerciale la nivel național.

În cazul Leonardo și Flanco creditorii au realizat că e în avantajul lor ca firma să încerce să se redreseze.

Argumente contra procedurii de insolvență

După data deschiderii procedurii insolvenței, nu vor mai curge împotriva debitorului dobânzi, penalizări sau majorări de intârziere. De asemenea, se vor suspenda de drept toate procedurile de recuperare a creanțelor. Această prevedere se aplică, cu anumite excepții, chiar și în cazul creditorilor garantați, cei în favoarea cărora a fost constituită o garanție reală mobiliară/imobiliară (gaj, ipotecă etc). Astfel, dacă un creditor a demarat o procedura de recuperare a creanței, dar un alt creditor a obținut deschiderea procedurii, atunci primul creditor va trebui să se inscrie la masa credală, și anume, în tabelul creanțelor întocmit de administratorul judiciar și depus la instanță. Aceasta implică, în cel mai bun caz, o plată a datoriilor dar cu o posibilă întârziere foarte mare deoarece întreaga procedura de insolvență/faliment durează de cele mai multe ori în jur de 3-4 ani.

În piață există însă și opinia că intrarea în insolvență și dizolvarea voluntară sunt metode des folosite pentru a evita plata creditorilor.

Astfel o firmă poate solicita lichidarea voluntară la Oficiul Național al Registrului Comerțului, în urma unei hotărâri a conducerii societății prin care s-a stabilit desființarea acesteia, după care în două-trei luni firma respectivă este radiată, la finalul parcurgerii etapelor prevăzute de lege. Societățile cu acționar unic, precum și cele în care acționarii cad de comun acord cu desființarea firmei nu au nevoie de un lichidator autorizat pentru lichidarea acesteia.

Problemele ar putea apărea atunci când, spre exemplu:

• datoriile firmei către partenerii de afaceri sunt ascunse prin practicarea unei evidențe contabile incorecte.
• sau activele unei firme care acumulează datorii semnificative (și urmează să fie lichidată) sunt transferate pe o altă firmă.

Astfel există riscul ca partenerii creditori să nu fie achitați deoarece datoriilor nu reies din actele acestuia sau activele firmei nu pot acoperi datoriile.

Realizarea unor astfel de fapte ilegale este contravenție, dar daca nu se descoperă la timp, firma poate fi dizolvată.

O concluzie în alb sau negru nu putem trage ci putem vorbi de situații diferite în funcție de fiecare firmă în parte.

Există o primă categorie a celor care într-adevăr doresc sa-și redreseze businessul pentru a putea continua activitatea și a-și plăti datoriile restante dar există și a-II-a categorie a firmelor care doresc să scape de datorii și atunci insolvența și lichidarea firmei poate fi o soluție dar de cele mai multe ori prin folosirea unor mijloace mai mult sau mai puțin corecte cum ar fi transferul de active pe alte firme sau ascunderea unor datorii. Mai există și cazul în care, chiar dacă nu se recurge la fapte ilegale care să ocolească plata datoriilor, banii rezultați din valorificarea activelor nu pot acoperi datoriile existente, riscul fiind îndeosebi pentru creanțele chirografare (negarantate) aici aflându-se de cele mai multe ori furnizorii.

În acest caz mandatului ad-hoc ar fi din nou o soluție mai avantajoasă  deoarece dispar creditorii privilegiaţi, cum se întâmplă la insolvenţă. Atunci când o firmă intră în insolvenţă, se recuperează doar un procent din creanţele totale, iar aceşti bani sunt daţi către creditorii privilegiaţi, respectiv către stat şi bancă, iar ceilalţi creditori, dacă mai sunt bani, primesc şi ei ceva dacă nu rămân neplătiţi. În cazul mandatului ad-hoc, se egalizează şansele către creditori şi se poate recupera chiar 100% din creanţe.

O altă concluzie importantă pe care ar trebui să o tragem este aceea că există o probabilitate mare ca și creditor (mai ales negarantat) al unei firme aflate în insolvență să nu se poată recupera creanța total sau parțial. Este încă un motiv în plus ca firmele să fie atente când decid cui vând, la recuperarea creanțelor și la stoparea livrărilor când creanțele nu se recuperează pentru a evita acumularea unor sume semnificative. Altfel spus vorbim de un cash management și  un credit management adecvat.

Daca vrei sa fii abonat la educatie financiara pentru succesul afacerii subscrie la newsletterul Finance-edu.ro (click aici).